ClickCease
Meniu Produse
Cosul tau de produse

ROM


Romul este o băutură distilată, obținută din trestie de zahăr, mai exact din subproduse rezultate în urma prelucrării acesteia, cum ar fi melasa și sucul de trestie de zahăr, care sunt supuse fermentării și distilării. Alcoolul incolor obținut este supus învechirii și maturării în butoaie (de obicei de stejar), astfel căpătând romul culoarea specifică. Din punctul de vedere al materiei prime, există două mari categorii: romul obținut din distilarea sucului de trestie de zahăr și cel rezultat din melasă. Spre deosebire de alte distilate (de pildă whisky-ul sau cognacul), romul nu are standarde de fabricație bine definite, ele fiind diferite de la o zonă la alta, de la o tară la alta. Acesta poate fi consumat ca atare sau ca ingredient în componența cocktailurilor. Bauturialcoolice.ro vine cu o gamă variată de romuri, lunar vom aduce etichete noi, produse din toate colțurile lumii, produse artizanale, produse premium, produse rare la care avem acces direct sau prin partenerii noștri din întreaga lume, rom pe care îl poti consuma alături de un trabuc, fie acesta Davidoff sau Cohiba. Zilnic ne ocupăm să aducem pentru tine tot ceea ce ai nevoie. Dai rapid comanda și bauturialcoolice.ro se ocupă  de restul!