ClickCease
Meniu Produse
Cosul tau de produse

VIN ROSE

Vin rose – de la fenicieni la grecii antici și până în zilele noastre

Istoria vinurilor, în special a celui rose, începe cu mult timp înaintea erei noastre. Această băutură preferată de mulți dintre consumatorii de vin de calitate a luat naștere încă din 1500 î.Hr. În acea perioadă, vinul rose era considerat o băutură principală pentru hidratare, apa fiind asociată cu bacterii și microorganisme ce provocau diverse boli. În ziua de astăzi, această preferință pentru vinurile rose bune încă s-a păstrat.

Femeile, în special, adoră să consume un vin rose dulce sau unul demidulce. Însă și bărbații recunosc gustul plăcut și calitatea, deși majoritatea preferă vinul roșu sau pe cel alb. În general, când vine vorba despre un vin rose demisec sau chiar unul sec, acesta poate deveni alegerea bărbaților de pretutindeni. 

Vin rose demidulce, dulce, demisec și sec – acompaniamentul ideal al deserturilor

De multe ori apare dorința de a asocia corect felurile de mâncare cu vinul. Sunt multe informații foarte cunoscute. De exemplu, această băutură merge foarte bine cu deserturile. În cazul în care consumi o salată, pui sau pește la grătar, vinul rose demisec merge cel mai bine în această combinație. Iar în cazul unui grătar, pui la rotisor sau un fel de mâncare picantă îl poți alege pe cel sec.

În magazinul nostru online găsești diverse vinuri rose: din fructe sau de porto dar și vinuri pentru gusturi mai puternice și experiențe tari. Te așteptăm să alegi în funcție de preferințele tale și ale celor dragi.

 


VIN ROSE - Alege din 85 produse

Brand: Tohani
Domeniul Tohani este amplasat in mijlocul regiunii Dealu Mare si se intinde pe 7 dealuri isorite, binecuvantate de un climat special. Dealurile sunt orientate spre sud-est, primind mangaierile generoase ale soarelui pentru mai mult timp.Tohani Flori de Gheata Busuioaca este un rose floare de piersic..
59,99 lei
Fără TVA:50,41 lei
Brand: Tohani
Siel Rose este un cupaj de Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Shiraz, Pinot Noir si Busuioaca de Bohotin si totodata unul dintre cele mai autentice vinuri rose de la noi din tara, prin amestecul floral-citric-fructat-condimentat pe care il etaleaza. Strugurii sunt recoltati manual ..
28,83 lei
Fără TVA:24,23 lei
Brand: Tohani
Podgoria Tohani este situata in mijlocul regiunii Dealu Mare, si se intinde pe o suprafata de 365 de hectare cu un climat mediteranean, ceea ce fac ca vinurile de Tohani sa aiba culoare si arome intense, corpolenta si echilibru organoleptic. Valahorum Busuioaca Roze un vin sec realizat din strugurii..
52,98 lei
Fără TVA:44,52 lei
Brand: Tohani
Valahorum este un proiect unic in Romania care reuneste trei crame, trei stiluri inconfundabile si o pasiune impartasita prin vinuri fabuloase. Aceste vinuri sunt realizate prin metode vechi, unele pastrate de peste 2000 de ani, la baza fiind amforele de ceramica care perfectioneaza vinurile Valahor..
67,98 lei
Fără TVA:57,13 lei
Brand: Torrevento
Crama Torrevento a fost fondata intr-o manastire de piatra veche situata in provinciile Bari si Barletta-Andria-Trani. Vinurile din aceasta colectie sunt obtinute din vita de vie autohtona din zona. Torrevento E Arte Rosato reflecta strugurii din zona Puglia, fiind rezultatul uimitor a mariajului ce..
29,99 lei
Fără TVA:25,20 lei

VIN ROSE - BauturiAlcoolice îți pune la dispoziție o gamă variată de produse

Afişare 81 - 85 din 85 (5 pagini)