Metodele de obținere ale acestor spumante sunt uneori
similare, alteori diferă în anumite faze de producție. Soiurile pot fi în mod
exclusiv regionale, dar uneori se folosesc și soiuri comune. Metodele de
îmbuteliere și depozitare sunt de obicei, dar nu întotdeauna, asemănătoare.
Ceea ce au însă mereu în comun vinurile spumante este faptul că toate sunt
obținute prin fermentare naturală și desigur, faptul că ele conțin un nivel
(diferit) de dioxid de carbon.
Chiar dacă vinurile spumante sunt în general cunoscute după denumirea regională
pe care o poartă, există vinuri spumante care nu sunt identificate dupa
apartenența regională. Deseori, acestea sunt vinuri spumante din regiuni care
nu și-au creat o reputație în acest sens, care nu respectă norme stricte de
producție sau nu provin din podgorii situate în zone cu denumiri de origine
controlată pentru producția de vinuri spumante. Ele sunt cunoscute simplu, ca
vinuri spumante.
“All
that glitters is not gold, and not all sparkling wines are Champagne!”
La fel cum nu tot ceea ce strălucește este aur, nici toate vinurile spumante nu
sunt șampanie.
În Franța, vinurile spumante care nu provin din regiunea
Champagne, se numesc Mousseux. O opinie oarecum împărtășită la nivel general
este că vinurile spumante care nu sunt șampanie (fiindcă nu pot purta acest
nume dacă nu sunt produse în Champagne, Franța) sunt de o calitate mai slabă,
sau mai ieftine. Ca în majoritatea situațiilor, adevărul este puțin mai complex
decât atât: cu toate că nu au o istorie sau o reputație lungă, nici norme și
regulamente stricte care să le determine valoarea, există nenumărate vinuri
spumante de calitate. Provocarea este aceea de a le găsi. Spre exemplu, țări
care nu au o tradiție în a produce vin spumant, cum ar fi Austria, Anglia,
Africa de Sud, California sau Australia, creează vinuri extrem de interesante.
La fel cum există grade diferite de calitate și în ceea ce privește faimoasa șampanie,
secretul unei decizii bune în alegerea unui vin spumant de calitate este
informarea și în cele din urmă, testul empiric: degustarea.
Important de ținut minte atunci când ne gândim la vinurile
spumante, sau la orice altă băutură, este că varietățile locale nu se află în
concurență pe o scală de calitate, ci contribuie la crearea unei palete mai
largi de opțiuni din gama aceluiași produs. Astfel, șampania nu ar trebui să
umbrească alte vinuri spumante. Aromele distincte ale diverselor tipuri de
spumante reprezintă amprenta unică a regiunii și a soiurilor de strugurilor
folosiți în amestec. Acestea conferă complexitate și diversitate experienței de
a te bucura de un vin spumant remarcabil și unic.
Sub presiune
Elementul fundamental al vinurilor spumante este presiunea și conținutul de
dioxid de carbon. Presiunea este determinată de cantitatea de zahăr adăugată în
stadiul de producție, procedură care poartă denumirea de tirajare, care are loc
la începutul celei de-a doua fermentări. Adică o cantitate mai mare de zahăr va
produce mai mult dioxid de carbon, deci un vin cu presiune mai mare, mai
acidulat. Fiindcă vinurile spumante sunt produse cu diverse grade de presiune,
ele pot fi clasificate în funcție de acest factor.
În Uniunea Europeană, vinul spumant este definit ca un vin cu o presiune de 3
atmosfere sau mai mult. În această categorie se încadrează majoritatea
vinurilor spumante: Sekt (Germania), Espumante (Portugalia), Crémant sau
Mousseux (Franța).
Șampania, considerat de majoritatea vinul spumant prin excelență, are în
general un nivel de presiune foarte ridicat, între 5 și 6 atmosfere.
Vinul semi-spumant are o presiune între 1 și 2,5 atmosfere
și se caracterizează printr-un perlaj fin. În Franța, vinul semi-spumant se
numește pétillant și este produs în general pe Valea Loarei și în Bugey-Cerdon.
Vin cu acest nivel de presiune este produs și în Italia, unde este cunoscut sub
denumirea de frizzante, Germania, spritzig sau perlwein, vinho frisante în
Portugalia sau vinos de aguja, vinuri
care se consumă tinere și care-și au originea în Spania.
La această clasificare putem adăuga și vinurile spumante
care formează o spumă asemănătoare unui lanț de mărgele. Acestea se aseamănă
mai degrabă cu vinurile liniștite și conțin mai mult de 1 gram/litru de dioxid
de carbon. Un astfel de vin formează o peliculă subțire de bule și este puțin
gazos. Când vinul conține 2 grame/litru de dioxid de carbon, acesta ajunge la
presiunea de 1 bar, deci se situează la limita vinului semi-spumant.
Sursa efervescenței
Bulele vinului spumant se produc în mod endogen odată cu cea de-a doua
fermentare naturală. La temperatura de 20°C, zahărul și drojdia fermentează și
produc dioxidul de carbon care creează bulele în mod natural. În cazuri
excepționale și în proporții mici și bine reglementate, pentru unele tipuri de
spumante este permis și un adaos de dioxid de carbon.
Termenul de vin spumos desemnează în limba română un vin efervescent care nu
este obținut în urma unui proces de fermentație naturală.
Bulele sunt obținute prin adăugarea dioxidului de carbon în
mod exogen, în cuva închisă ermetic sau direct în sticlă.
Dioxidul de carbon se dizolvă în mod instant în vin și va fi eliberat doar la
deschiderea sticlei, moment în care va produce o spumă de scurtă durată. Există
vinuri semi-spumoase și spumoase, obținute prin această metodă. În Franța,
vinurile care conțin dioxid de carbon introdus în mod exogen, nu au dreptul de
a menționa o apelațiune de origine controlată (A.O.C.) pe sticlă.
Totuși, la fel ca în cazul vinurilor spumante, unul dintre cei mai importanți
factori care determină calitatea, este vinul de bază și amestecul de vinuri de
bază. Din acest motiv, există vinuri spumoase de calitate bună și la prețuri
rezonabile.