Vinul reprezintă multe lucruri pentru mulți oameni. Poate reprezenta cariera sau hobby-ul, o simplă băutură sau o investiție, o masă cu familia sau un mod de distracție cu prietenii. Indiferent ce înseamnă pentru unii și alții, vinul rămâne o băutură aromată ce completează perfect serile cu iz de relaxare.
Sunt multe lucruri care pot influența gustul vinului. Cel mai important este soiul strugurilor. Și cum sunt multe soiuri există și mai multe vinuri diverse. De exemplu, un vin mai poate fi obținut și din altceva. Vinurile din fructe precum piersici sau afine sunt foarte gustoase. Fiecare dintre ele, însă, vine cu povestea locului – de exemplul vinul de porto din Portugalia - și aroma unică a fructului. De asemenea, mai poti intalni vinuri fortificate, adică acelea care au în compoziție o anumită cantitate de alcool.
Vinuri albe, roșii, dulci sau seci – accentul de savoare pentru seri de relaxare
Vinurile în România sunt de diferite soiuri și sunt disponibile în magazinul nostru online. Sortimentele de vinuri ca cele de vin alb, roșu, sau sherry te așteaptă să le descoperi așa cum îți dorești, experimentând ca un adevărat somier. Fiecare dintre acestea își aduc aportul dacă acompaniază diferite preparate. Dacă vinurile rose merg foarte bine la deserturi și cele albe se potrivesc perfect cu carnea albă, cele roșii sunt tari și completează de minune carnea roșie sau cea mai grasă.
Pe site-ul nostru de vinuri găsești o adevărată colecție impresionantă. Te așteaptă mărci cunoscute ce oferă produse calitate superioară care să îți bucure papilele gustative. Serile de relaxare pot fi acum mai aromate și pline de miresme.
Fuziunea stiintei, artei si inovatiei a determinat ca Penfolds sa devina unul dintre cei mai faimosi si respectati finificatori din Australia. In anul 1844 podgoria in curs de dezvoltare a fost infiintata oficial ca firma de vinuri Penfolds de catre Dr. Christopher si Mary Penfold. Ce a urmat e isto..
CARACTERISTICIPetit Chateau Cristi Cabernet Sauvignon este un vin care te cucereste prin intensitatea și aroma sa bogată. Este un produs ce provine exclusiv din strugurii selectați și grijuliu recoltați de pe podgoriile distincte ale Chateau Cristi. Arome captivante: Cu un buchet aromatic..
CARACTERISTICIVinul Petit Chateau Cristi Malbec reprezintă o expresie autentică a regiunii sale, fiind creat exclusiv din strugurii crescuți și recoltați pe podgoriile prestigioase ale Chateau Cristi. Aici, tradiția și măiestria se împletesc pentru a oferi o experiență gustativă de excepție.Arome in..
CARACTERISTICIPetit Chateau Cristi Merlot este un vin remarcabil ce te îmbie cu arome bogate și o textură catifelată, captivantă. Obținut din strugurii prețioși crescuți și culeși cu grijă din podgoriile exclusiviste ale Chateau Cristi, acest vin roșu sec se distinge prin caracteristicile sale incon..
CARACTERISTICIDacă ești în căutarea unei experiențe senzoriale fine și proaspete, Petit Chateau Cristi Merlot Rose te va cuceri cu aroma sa expresivă și gustul răcoritor. Acest vin rose sec reprezintă o combinație subtilă de arome și gusturi, obținut din strugurii crescuți exclusiv pe podgoriile ren..
CARACTERISTICIPetit Chateau Cristi aduce în lumina reflectoarelor un vin roșu sec deosebit, având la bază soiul Rară Neagră. Acest vin te duce într-o călătorie a aromelor, eleganței și texturii catifelate, reflectând tradiția și pasiunea din spatele podgoriilor Chateau Cristi.Aromă complexă: Vinul R..
CARACTERISTICIVinul Saperavi este o expresie distinsă a pasiunii și tradiției vinificării de la Petit Chateau Cristi. Acest nectar prețios este rezultatul meticulosului proces de producție desfășurat exclusiv în podgoriile prestigioase ale Chateau Cristi, unde se cultivă și se culeg strugurii. De la..
CARACTERISTICIPetit Chateau Cristi Sauvignon Blanc reprezintă un vin alb sec, distinct prin lejeritatea și bogăția sa aromatică. Este produs exclusiv din strugurii crescuți și recoltați meticulos de pe podgoriile Chateau Cristi, reflectând în fiecare picătură esența acestui terroir de excepție.Arome..
CARACTERISTICIVinul Petro Vaselo Eco Maletine Nefiltrat este un exemplar unic provenind dintr-o parcelă de 0,98 hectare, cu un sol bogat în calcar, care conferă vinului un caracter distinctiv și o personalitate aparte. Este un Chardonnay Cru, un soi cunoscut pentru mineralitatea și textura sa untuoa..
CARACTERISTICISoiul de struguri: vinul Petro Vaselo Eco Melgis Nefiltrat este un excepțional exemplu al farmecului unei varietăți indigene vechi, care se îmbină perfect cu terroir-ul nostru unic. Acest vin este obținut dintr-un soi de struguri feteasca neagra cu tradiție îndelungată, care își dezvăl..
Fin, cald si aromat, Negru de Petro Vaselo Eco face parte din colectia de vinuri tinere, proaspete si fructate. Aceste vinuri au o eticheta clasica, iar la baza lor se afla elemente florale acestea fiind mesajul abordarii ecologice in podgorie. Negru de Petro Vaselo este obtinut din mariajul soiului..
CARACTERISTICISoiul de struguri și culoareVinul Petro Vaselo Eco Otarnita Nefiltrat este o expresie autentică a eleganței soiului Pinot Noir, îmbinată armonios cu resursele unui terroir unic. Acest soi de struguri nobil aduce în pahar o experiență deosebită și irepetabilă. Culoarea vinului este un r..
O experienta vivace si colorata, Rose de Petro Vaselor Eco este o explozie de trandafiri si fructe rosii. Acest sortiment face parte din colectia de vinuri tinere, proaspete si fructate. Aceste vinuri au o eticheta clasica, iar la baza lor se afla elemente florale acestea fiind mesajul abordarii eco..
Profund, cald si aromat, Rosu de Petro Vaselo face parte din colectia de vinuri tinere, proaspete si fructate. Aceste vinuri au o eticheta clasica, iar la baza lor se afla elemente florale acestea fiind mesajul abordarii ecologice in podgorie. Acest sortiment este obtinut din soiul de struguri Caber..
CARACTERISTICI Soiul de struguri și sistemul de cultivareStrugurii sunt recoltați manual de pe vița de vie cu o vârstă de peste 40 de ani, aducând cu ei o moștenire bogată în tradiție. Familia Savu visează la ziua în care semnătura lor va deveni sinonimă cu Feteasca Regală transilvăneană, expri..
CARACTERISTICI Soiul de struguri și sistemul de cultivareAcest vin nobil este obținut din soiul de struguri Rhein Riesling, recoltat manual pentru a asigura selecția celor mai bune boabe. Vița de vie este îngrijită cu atenție de către viticultorii pasionați de la Pivnița Savu, urmărindu-se resp..
CARACTERISTICI Soiul de struguri și sistemul de cultivareAcest vin nobil este obținut din soiul de struguri Sauvignon Blanc, recoltat manual pentru a asigura selecția celor mai bune boabe. Vița de vie este îngrijită cu pasiune și devotament de către viticultorii noștri, respectând tradițiile și..
Pentru
a gasi radacinile companiei Poggio Le Volpi, trebuie sa va intoarceti cu
aproape un secol in urma. Totul a inceput in 1920, cand Manlio Merge a
inceput sa produca si sa comercializeze vin si ulei in vrac. El si-a transmis
pasiunea mai intai fiului sau Armando si apoi nepotului sau..
Epos, un nume ispirat din limba greaca care inseamna “poveste” defineste acest vin superb. Numele nu este ales la intamplare, este ales pentru ca spune o poveste, povestea pamantului si a traditiilor locului in care s-a nascut acest vin. Poggio le Volpi Epos este un cupaj obtinut din struguri Malvas..