1.       Ronco di Sassi

Vinurile din sudul Italiei îmbuteliate de Ronco di Sassi aduc pe fiecare masă, în fiecare pahar, atunci când sunt servite o bucată din tradiție și pasiunea pentru vin, sinceritatea și primirea călduroasă a oamenilor. Vinuri sincere, sănătoase, născute dintr-o atenție deosebită a viței de vie, dar și din cele mai noi tehnologii utilizate în cramă.

Ronco di Sassi reprezintă simbolul pământului fertil și grija pentru podgoriile tradiționale. Aceste vinuri sunt o experiență care trebuie savurată din plin.

2.       Grande Alberone

Grande Alberone își propune o misiune grea, aceea de a povesti despre Italia prin vin. Sarcina dificilă este aceea de a selecta doar câteva sortimente de viță de vie pentru a produce aceste povești din Italia capabile să fie purtătorul de cuvânt ai multor vinificatori mici și înțelepți.

In Italia vinul este o artă antică, și de la nord la sud, regiune după regiune, vinul este testamentul unei bucăți de pământ, iar într-un pahar veți regăsi peisajul, poezia și bucătăria din care prind viață în aceste expresii create cu multă pasiune.

3.       Sellaronda

Sellaronda iubește vinul și îl produce cu pasiune. Călătorind prin lume și vizitând zone viticole au învățat ceva nou peste tot. Cu această experiență, întorși în văile Dolomiților au avut grijă să pună în aplicare toate cunoștințele adunate. Aici, tradiția și respectul pentru mediu coexistă cu atenția la calitate.

Strugurii provin din zona montană apropiată de aceaste văi, unde vița de vie este cultivată pe versanți urmând o tradiție veche de secole. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării și cele mai bune cunoștințe oenologice sunt puse în aplicare pentru a-i transforma în vin. Vinurile de munte Sellaronda sunt o provocare în care producătorii se angajează să aducă în fiecare pahar parfumul florilor și al fructelor, prospețimea apelor și mineralitatea din aceste vai basmice. 

4.       Cantine del Borgo

Vinurile Cantine del Borgo Reale sunt rezultatul muncii care se desfășoară în vie și al selecției strugurilor de cea mai bună calitate. Vinul reprezintă testamentul unei bucăți de pământ al Italiei, iar cel mai important aspect este faptul că în faza delicată a vinificării, din struguri, sunt extrase cele mai esențiale calități.

Borgo Reale investește continuu în tehnologia sa de vinificare și pregătește personalul viticol și oenologic înalt calificat. Calitatea totală este o realitate la cramă și este reprezentă prin fiecare pahar savurat din aceste sortimente de vinuri.

5.       Sasso al Vento

Italia a fost și este în continuare renumită pentru vinul său, care joacă un rol important în identitatea și cultura țării. Această pasiune a italienilor pentru fabricarea vinurilor vine din spate cu o istorie lungă. Nicio călătorie în Italia nu ar fi completă fără a savura un pahar de vin.

Sasso al Vento transformă vinul într-o părticică din Italia. Cu pasiune, tradiție și tehnologie avansată strugurii sunt transformați în cel mai bun vin. Singura modalitate de a înțelege cu adevărat această măiestrie este de a degusta aceste sortimente de vinuri.