Să facem cunoștință cu vermutul!
Vermutul este un vin
fortificat, cu adaos de alcool, care a fost aromatizat cu ierburi, rădăcini,
scoarțe, flori, rășini, semințe și mirodenii. Acesta oscilează cromatic de la
alb murdar, la galben pai, galben intens și până la roșiatic și maroniu închis,
iar ca gust poate să varieze de la dulce la amar. Există două
soiuri principale de vermut, anume unul roșu, dulce, care provine din Italia,
și alb, uscat, cu origini în Franța.
Pelinul, atât de cunoscut
datorită absintului, este un ingredient specific vermutului uscat. De altfel, numele
de vermut vine de la pronunțarea franțuziască a denumirii nemțești pentru
pelin.
Există legende care spun că vermutul
datează din Grecia Antică și că a fost creat de însuși Hippocrate, în scop
medicinal. Totuși, cel recunoscut în mod
oficial drept inventatorul băuturii este italianul Antonio Benedetto Carpano,
din Torino, care, preocupat de obținerea vinurilor din struguri selecționati
de el, a avut ideea să le asocieze cu aroma ispititoare a unor plante găsite
la poalele Alpilor. Carpano a fabricat băutura în 1786, dar nu a izbutit să facă
din asta o afacere. De fapt, posesorii de capitaluri și marii producatori de
vinuri au transformat ideea în afacere. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți sunt frații
Luigi și Giuseppe Cora.
Producătorii de vermut au început să își
construiască propria rețetă. Câți producători, atâtea amestecuri savante
de vinuri, ierburi, flori și frunze. Pelinul a ocupat mereu o poziție
privilegiată, iar, mai departe, cei care doreau să își întemeieze propriul
brand au mizat pe mixuri aromate de mușețel, mentă, oregano, coada șoricelului,
soc negru, nucșoară, în cantități diverse, dar și pe alte ingrediente, care au rămas
secrete până astăzi.
Cum se face
Componentele aromatice se usucă și se
rumenesc până devin pulbere. Masa uscată rezultată se amestecă cu alcool și apă
și se introduce în cuve speciale, pentru 20 de zile. Tinctura rezultată se
filtrează și apoi se combină cu vin, se adaugă zahăr, care acționează drept
conservant și îndulcitor, precum și alcool, sporind proprietățile și aromele acesteia.
După răcirea la -5 ° C se efectuează filtrarea secundară, iar ulterior lichidul
se încălzește la temperatura camerei timp de 7 zile. În etapa finală, produsul
este din nou infuzat de la 2 luni la un an și este îmbuteliat pentru vânzarea
ulterioară.
În funcție de tipul vermutului, pentru
fabricarea ingredientelor uscate se folosesc salvie, coada șoricelului, mentă,
cardamom, scorțișoară, nucșoară, trifoi, lemn de santal, oregano, ienupăr,
angelică, ghimbir, hypericum, mușețel și alte plante. Iar coaja de chinină,
tansia, shandra, stejarul și pelinul deja menționat sunt responsabile pentru
amărăciunea caracteristică.
Vermutul are între 14,5% și 22% ABV
acool și poate fi încadrat în una dintre aceste categorii:
• Extra Dry < 30 grame de zahăr/litru
• Dry < 50 grame zahăr/litru
• Semi - Dry < 90 grame zahăr /litru
• Semi - Dolce < 130 grame zahăr/litru
• Dolce > 130 grame zahăr/litru
După cum sugerează și numele, vermutul
dulce sau italian este dulceag și are o culoare închisă din cauza adăugării de
caramel. În schimb, vermutul uscat sau francez are un conținut mai scăzut de
zahăr și prezintă o culoare mai palidă. De asemenea, vermutul uscat este
asociat cu Italia, în timp ce vermutul dulce este asociat cu Franța. Cu toate
acestea, ambele stiluri de vermut sunt produse astăzi atât în Italia, cât și în
Franța.
Proprietăți interesante
Un vermut bun vă îmbunătățește nu
numai starea de spirit, dar stimulează și apetitul. Dar această licoare are mai
multe beneficii. Datorită gamei largi de plante utilizate în producție, există
o serie de posibile avantaje pentru sănătatea consumatorului moderat:
ajută digestia, reduce stresul, reduce inflamația și protejează sistemul
imunitar.
Totuși, acesta ar trebui consumat în cantități modeste, încet și cu înghițituri mici, dacă nu vreți dureri de cap a doua zi.
Sugestie de achiziție
Dacă vă doriți să vă răsfățați cu un
vermut de calitate sau să faceți un cadou original, noi vă propunem să
optați pentru Antica Formula, cu un conținut alcoolic de 16,5%. Acesta s-a
născut din cele mai bune soiuri de struguri din Italia, fiind selectați din
regiunile Romagna, Puglia și Sicilia și prelucrați în cel mult 24 de ore de la
primire pentru a preveni oxidarea.
Numeroasele plante aromatice care
intră în rețeta Antica Formula sunt extrase prin infuzie fierbinte sau metode
de extracție la rece transmise de-a lungul secolelor, în funcție de materia
primă. Aceste metode, împreună cu rețeta în sine, constituie secretul
acestui produs.
Antica Formula se remarcă datorită
buchetului său unic și notelor sale inconfundabile de vanilie de cea mai
bună calitate, adusă din Madagascar, Papua Noua Guinee și Tahiti.
Băutura este caracterizată de culoarea maro deschis cu nuanță de chihlimbar și de buchetul olfactiv de vanilie, note picante, citrice, migdale, stafide și cuișoare. Gustul licorii este foarte echilibrat, remarcându-se vanilia, portocalele amare, curmalele, boabele de cacao și șofranul.
2 Comentarii
1
1
1
1
Lasa un comentariu