În cazul în care nu ai auzit până acum de whisky-ul japonez, nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că este o băutură foarte rară, care nu se servește în orice context. Cu toate acestea, are o istorie îndepărtată, pe care merită să o cunoști, mai ales dacă ești pasionat de băuturi unice sau ești un colecționar înrăit. 



  1. Whiskey japonez - informații și scurtă istorie

1.1. Whiskey japonez - metodă de producere 

1.2. Whiskey japonez vs whisky scoțian

  1. Cel mai bun whisky japonez - produse pe care trebuie să le încerci





1. Whiskey japonez - informații și scurtă istorie

Cei mai mari producători japonezi care au făcut whisky-ul cunoscut în întreaga lume sunt Nikka și Suntory, două companii care pun foarte mult preț pe calitatea băuturilor pe care le scot pe piață. Se consideră că momentul de început al industriei a avut loc aproximativ în anul 1920, dar este, de fapt, o poveste întreagă în spatele acestei băuturi. De exemplu, Nikka folosește tehnica japoneză, dar o îmbină cu proceduri scoțiene, ceeea ce înseamnă că alege să își „îmbătrânească” băuturile în acest fel. Atât Suntory, cât și Nikka sunt afaceri care au fost mereu lăudate de critici și de degustători, primind o mulțime de premii pentru calitatea băuturilor. În plus, ambele se bucură de prețuri foarte bune. 


Dacă vrei să găsești informații despre istoria whisky-ului japonez, s-ar putea să găsești foarte puține detalii, din cauza perioadelor istorice cu o puternică influență politică. Acest lucru îi face pe curioși să cerceteze foarte adânc orice sursă de informații. Cu toate acestea, dacă reușești să le pui cap la cap, vei descoperi o poveste despre pasiune, tradiție și obiceiuri frumoase transmise din generație în generație. Pentru producătorii japonezi este foarte important ca rețeta și modul de preparare să fie respectate și transmise mai departe, ceea ce se întâmplă și în ziua de astăzi. Astfel, Japonia este astăzi o adevărată iubitoare de whisky, care a reușit să își facă băuturile cunoscute și în afara țării. 


Există două nume marcante în această industrie: Masataka Taketsuru (fondatorul companiei Nikka) și Shinjiro Torii (fondatorul companiei Kotobukiya, apoi Suntory). Aceștia au apărut parcă de nicăieri la începutul secolului XX și au început să prepare whisky cu multă pasiune, la fel cu o făceau și scoțienii. Japonezii sunt cunoscuți pentru meticulozitatea lor caracteristică, iar această calitate s-a putut observa și în procesul de producere a acestei băuturi, pentru că acordau o atenție deosebită ingredientelor selectate și gustului, care trebuia să aibă o exactitate precisă. 


Au fost făcute o mulțime de eforturi pentru ca procesul de amestecare și distilare să fie perfecționat după gustul japonezilor, însă produsul final a fost unul spectaculos. 


Suntory, condusă de Torii, și-a dorit foarte mult să creeze un whisky special pentru japonezi, care să fie perfect pe gustul lor. A fost o sarcină aproape imposibilă, dat fiind istoria controversată a oamenilor cu această băutură. Cu toate acestea, reușita a venit, iar pe piață a apărut o băutură care a fost pe placul multor oameni din toate colțurile lumii, nu doar din Japonia. Compania Suntory Whisky Shirofuda a reușit să prezinte o astfel de băutură pentru publicul larg în 1929, iar de atunci a fost considerată „prima companie de whisky autentic japoneză”. Impactul pozitiv pe care l-a avut produsul final pentru localnici a fost atât de mare, încât Suntory spunea că nu va mai trebui niciodată ca Japonia să importe. Totuși, au mai apărut și alte companii care au făcut un profit mai mare decât aceasta. 


În ceea ce privește Nikka, lucrurile stau puțin altfel. În această companie îl avem pe Masataka Taketsuru, care este fondatorul afacerii. La începutul anilor 1900, el era doar un tânăr cu vise și aspirații care a primit șansa să studieze în Scoția pe un post de chimist. În Scoția a luat parte la procesul de distilare a băuturii, ceea ce l-a fascinat. Astfel, a devenit absorbit de tot ceea ce înseamnă fabricare și producție. El a devenit primul japonez care a învățat arta producerii whisky-ului la Universitatea Glasgow. Nu după foarte mult timp a devenit maestru distilator. 


Whisky-ul japonez nu a fost o băutură care a apărut peste noapte, pentru că japonezii au o istorie îndelungată cu alcoolul. Obiceiul lor de a consuma băuturi alcoolice nu s-a dezvoltat în acest moment. După ce Taketsuru a plecat din Scoția, s-a întors acasă și a început să producă whiskey, dar s-a focusat și pe cel cu specific vestic, pentru că prindea foarte bine la public. Taketsuru a lucrat chiar și pentru Suntory, care era axată inițial pe vinuri dulci. Totuși, Torii, fondatorul, voia să creeze acea băutură potrivită numai pentru japonezi și considera că o va avea atunci când va găsi un climat umed tot timpul și apă proaspătă, pentru ca procesul să fie unul perfect. Diferențele au apărut atunci când Taketsuru a început să caute un altfel de climat, mult mai aproape de cel scoțian, deci parteneriatul lor nu a durat foarte mult. În anul 1934, apare compania Dainippokaju, înființată de Taketsuru, care mai târziu a devenit Nikka, un business de succes și astăzi, cunoscut pentru unele dintre cele mai bune whisky-uri din lume.


Pentru că vorbim despre istorie, nu putem lăsa deoparte fluxul economic, foarte important în dezvoltarea acestei băuturi. La începutul anilor 1940, Japonia intră în cel de-Al Doilea Război Mondial, ceea ce putea fi dezastruos pentru aceste distilerii. Cu toate acestea, companiile primeau statut militar preferențial, pentru a nu intra în faliment, chiar dacă sărăcia socială era una mare. Totuși, cum tot ce urcă, trebuie să și coboare, finalul războiului a atras după sine un interes mult mai mic al oamenilor pentru whisky și mulți tineri care călătoreau și voiau să încerce rețetele originale scoțiene. 

1.1. Whiskey japonez - metodă de producere

Whisky-ul japonez are un proces de producere foarte asemănător cu cel scoțian, însă există diferențe semnificative între cele două băuturi. O asemănare puternică este faptul că whisky-ul are la bază rețetele și ingredientele scoțiene: orz de malț dublu distilat și/sau turbă. Majoritatea distileriilor japoneze importă ingredientele din Scoția. 


Cu toate acestea, diferența majoră constă în detaliile procesului de distilare. De exemplu, sursa de apă este locală, una din cele mai mari companii folosind direct apă din munți. O altă diferență constă în forma aparatelor pentru distilare, iar tipul de lemn folosit pentru butoaiele în care se lasă la maturat băututra este unic. Whisky-urile japoneze au șansa să „îmbătrânească” într-un butoi confecționat dintr-un lemn de copac originar din Japonia, pe care nu îl găsești în altă parte a lumii. El este responsabil și pentru o parte din aroma distinctă. 


În timp ce băutura scoțiană este realizată cu scopul de a reproduce exact gustul pe care îl are de generații, distilatorii japonezi caută întotdeauna metode de perfecționare și îmbunătățire a artei distilării, pentru a obține mereu arome mai rafinate, fine și delicate. 


Whisky-ul japonez este una dintre cele mai căutate categorii de băuturi spirtoase din lume. Pentru a se asigura că producătorii săi sunt transparenți în ceea ce privește ceea ce se află în sticlă, Asociația Producătorilor de Lichioruri din Japonia a stabilit linii directoare stricte pentru membrii săi cu privire la ceea ce pot numi whisky japonez - whisky-urile din această categorie trebuie să respecte toate regulile impuse. 

1.2. Whiskey japonez vs whisky scoțian

Chiar dacă whisky-ul japonez îl are la bază pe cel scoțian, diferențele dintre cele două sunt vizibile. Plecând de la tradiționala băutură scoțiană, mai multe țări au încercat imitarea ei, dar nu toate au reușit. Cu toate acestea, Japonia se află pe lista de top!


Nu este ceva nou faptul că japonezii sunt considerați o societate avansată și mult mai dezvoltată decât restul lumii. Aceștia excelează într-o mulțime de domenii, de la autoturisme, până la producerea băuturilor alcoolice, pentru că reușesc să obțină cele mai interesante și unice gusturi de whisky din lume. Dacă scoțienii nu vor sa iasă din rețetele tradiționale, japonezii caută constat lucruri care pot fi îmbunătățite la această băutură. Un lucru important de punctat este că majoritatea distileriilor din Japonia sunt poziționate strategic, lângă surse de apă pure, care a devenit cu timpul ingredientul de bază în orice rețetă locală. De asemenea, față de bourbon-ul american, whisky-ul japonez are un gust mult mai afumat sau cu o varietate de amestecuri și ingrediente. 


Whisky-ul japonez a devenit cunoscut pentru toată lumea, atunci când în anul 2015, Yamazaki Single Malt Sherry Cask 2013 a luat titlul de World’s Best Whisky. 


2. Cel mai bun whisky japonez - produse pe care trebuie să le încerci

Acum că ai aflat istoria whisky-ului, trebuie să știi și care sunt considerate cele mai bune băuturi, pentru a alege un produs de calitate, care nu te va dezamăgi. Topurile se pot schimba, în funcție de preferințele consumatorilor, însă băuturile de mai jos îți vor fi sigur pe plac!



Kamiki Sakura Cedar Cask Blended Malt Whisky 


Vezi AICI preț


După o evaluare făcută e Jim Murray, această băutură a câștigat foarte multe evaluări pozitive, dar și un premiu numit  "Liquid Award". În cadrul degustării, Jim Murray a spus: „... mai întâi simți gustul puternic de cedru, iar apoi te destinzi cu gustul de tartă de caramel dulce; se stabilizează cu un gust luxuriant, însă pentru scurt timp ... mai apoi taninurile devin serioase... Încep cu adevărat să am o afinitate pentru astfel de lucruri unice..."

Această distilerie producătoare a fost inaugurată în 1961. De-a lungul timpului s-a dezvoltat și a început să producă unele dintre cele mai bune băuturi din lume. Sortimentul de whisky este „îmbătrânit” o perioadă lungă de timp, pentru a căpăta un gust foarte intens. Este maturat în butoaie de cedru japonez mici, pentru aromă. Te vei bucura de un miros cu arome de stafide, mere și prune. Gustul este puțin dulce, de prune, lemn prăjit, caramel și note de fun. Finish-ul poate fi descris ca o combinație între piper, lemn de santal și scorțișoară. 



Kamiki Blended Malt Whisky 


Vezi AICI preț


Acesta face parte din aceeași companie, fiind un alt sortiment la care s-a lucrat mult timp. Este prima băutură cu finish pusă în butoaie de cedru japonez. Este un whisky din malț-uri japoneze și alte malț-uri din toate colțurile lumii. Are un miros intens de ierburi aromate și uscate, pere, mere și lămâie. Gustul său este unul de citrice, cu note de caramel. Nu în ultimul rând, finish-ul are note de miere. 


În timpul degustării, Jim Murray a spus: „... are un gust cu influențe de cedru mai puternice decât ultimul lor sortiment: wow mult mai mult predomină orzul, permițând o vâscozitate mai puternică, înainte de a da de amprenta unică de tanin... un whisky atât de diferit. Și se pare că fiecare lot are propria sa individualitate și nuanțe diferite. Fascinant... și delicios!"



Kura Pure Malt Whisky



Vezi AICI preț


Băutura este fabricată în distileria Helios din Okinawa, o companie cu o istorie îndelungată. Kura Pure Malt nu este chiar un malț pur cu 40% alcool, așa cum susține eticheta, ci unul amestecat. Are un miros puternic de mușchi, stejar prăjit și lămâie. De asemenea, gustul are note puternice de stejar ars, zahăr brun și lămâie. Nu în ultimul rând, finish-ul vine cu note de struguri amari și secară. 



Yamazakura Blended Whisky 0.7L

Vezi AICI preț

Distileria Yamazakura este una dintre cel mai vechi din Japonia, care datează încă din 1765. Totuși, de abia în 1946 s-a specializat în whisky. Calitatea băuturilor este atât de mare, încât au reușit să se dezvolte pe piața din Japonia și cea internațională, chiar și în fața competitorilor precum Suntory și Nikka. Numele băuturii se poate traduce ca „cireș de munte”. Mirosul are note de stejar și flori de portocal, iar gustul de biscuiți cu caramel, fructe de livadă și sare. Nu în ultimul rând, finish-ul este unul vanilat. 




Așadar, acestea sunt recomandările pentru cele mai bune whisky-uri japoneze! Ia în considerare toate informațiile de mai sus și nu ezita să achiziționezi o băutură care îți va încânta toate simțurile!


Sursă foto: unsplash.com