Reguli numai bune de încălcat când vine vorba despre vin
Una dintre cele mai
de seamă personalități ale culturii universale, poetul german, omul de știință
și ilustrul gânditor Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) spunea că ,,vinul
bucură inima omului și bucuria este mama tuturor virtuților”. Însă, în zilele
noastre, această bucurie pe care o aduce vinul poate fi pusă în umbră de
regulile stricte asociate cu alegerea și consumul licorii zeului Bachus.
Astfel, nu este de mirare că cei care vor să cunoască tainele vinului prin
gust sunt intimidați de aceste orientări pe care unii consumatori sau chiar
somelieri le prezintă de parcă ar avea caracter obligatoriu. În realitate,
singura regulă pe care nu trebuie să o scăpați din vedere este aceea de a savura
vinul care vă place, în felul în care vă place.
Deoarece știm că v-ați plictisit să
auziți ,,Fumatul interzis”, ,,Păstrați liniștea”, ,,Închideți telefoanele
mobile” și, mai nou, ,,Purtați masca”, vrem să vă oferim o gură de aer
proaspăt. Așa că în continuare vă prezentăm câteva ,,canoane” asociate cu vinul
de la care puteți să faceți rabat, deoarece chiar și când vine vorba despre
vin, regulile sunt făcute ca să fie încălcate.
1. ,, Peștele se asociază cu vinul alb”
Indiferent că sunteți un consumator al acestei băuturi sau nu, probabil ați
auzit că vinul alb se asociază cu peștele sau altă carne albă, de exemplu pui
sau curcan, iar vinul roșu cu carne roșie, ca vită, miel sau porc. Ei bine,
sunt și voci care spun altceva. De exemplu producătorul de vin și oenologul Bénédicte
Martre - Trocard a declarat pentru revista Condé Nast Traveler că unii
pești, cum ar fi tonul, merg destul de bine cu vinul roșu. Și somelierul Fellippe
Esteves recomandă ,,asocierile neortodoxe" dintre peşte şi vin roşu. ,,Cred
cu tărie că a încălca regula în acest domeniu este sinonim cu inovaţia,
curiozitatea şi curajul de a încerca lucruri noi", a afirmat acesta.
Totuși, el ne sugerează ca atunci când asociem vin roşu cu peşte, să alegem un
vin fin, puţin taninos şi mai acid, adică dintr-un strugure timpuriu, precum soiul
Pinot Noir.
2.
,,Nu
poți combina șampania cu mâncare”
Mulți cred că șampania este un produs care trebuie consumat de sine
stătător, în deschiderea unei cine festive sau cu prilejul unui toast. Dar
expertul în vinuri Christian Stachel a explicat pentru Vogue că, de
fapt, băuturile spumante merg foarte bine cu alimentele bogate, grase, cum ar
fi foie gras sau brânză brie, pentru că acidul și bulele vor tăia din senzația
opulentă. El chiar recomandă şampania foarte seacă, brută, pentru farfuriile cu
carne, dar și cu pastele Bolognese. Astfel, nu aveți de ce să vă temeți să beți
șampanie împreună cu diverse mâncăruri, deoarece aceasta reprezintă un produs
foarte versatil.
3.
,,Vinurile
cu dopul filetat sunt proaste”
Probabil ați observat că din ce în ce mai multe vinuri au capac filetat și
nu dop de plută. Și asta pentru că vinul în sticlă cu dop filetat nu este mai
slab calitativ decât cel prevăzut cu dop de plută, așa cum se credea. Capacul
din metal poate preveni oxidarea, considerată dușmanul vinului, în timp ce
pluta este costisitoare și se poate deteriora. De
altfel, dopurile filetate
sunt preferatele fabricilor de vinuri din Noua Zeelandă. Acestea pretind că
utilizarea lor asigură o închidere mai bună a sticlelor şi astfel conținutul se
poate păstra pentru mai mult timp.
4. ,,Vinul
roșu nu trebuie răcit”
Se crede că vinul roșu nu trebuie servit niciodată răcit, ci la temperatura
camerei. Totuși, există derogare și de la această regulă. De ce? Pentru că
servirea lui la temperatura camerei este o idee veche, care își are originile
în Evul Mediu, când sticlele cu vin erau aduse din pivniță, de la aproximativ
10 grade Celsius, în cameră, unde temperatura atingea 16 – 18 grade, în timp ce
astăzi standardul este de 19 – 21 grade Celsius. De aceea, chiar și unele
vinuri roșii pot fi răcite puțin, pentru a vă bucura de aromele sale.
5. ,,Vinul
rosé se bea doar în lunile de vară”
Deși este adevărat că vinurile rose sunt alegerea ideală în zilele calde, dacă
vinul este corpolent și mai închis la culoare acesta poate fi consumat tot
timpul anului. Acest lucru se explică prin faptul că vinurile de culoare roz
închis sunt mai acide și mai taninice decât cele deschise. Potrivit specialistului
în vin Bryan Flewelling, rosé-urile mai dense, cum sunt cele din struguri grenache sau mourvèdre, sunt acompaniamentul perfect pentru paste,
tarte și tocane, cel mai des consumate în zilele răcoroase.
6. ,,Să
nu gătești cu un vin pe care nu l-ai bea!”
Vinul, ca ingredient culinar, are propria poezie. Cu siguranță vi s-a spus
să nu gătiți cu un vin de calitate inferioară celui pe care îl beți. Totuși, Flewelling
a declarat pentru Food Network opusul. Acesta îi îndrumă pe consumatori
să bea vinul care le place și să gătească cu unul puțin mai ieftin, dar
suficient de aromat încât să adauge savoare preparatului.
7.
,,Comandă
cel mai ieftin vin din meniu!”
Cei care lucrează în industria ospitalității au confirmat faptul că cele
mai comandate vinuri din meniuri sunt cea mai ieftină și a doua cea mai ieftină
opțiune. Acest lucru se întâmplă deoarece consumatorii nu știu să facă distincția
dintre produse și aleg prețul drept criteriu de diferențiere. Însă, din păcate,
de cele mai multe ori această elecție vă va aduce în situația de a plăti mai
mult pentru vinul respectiv decât ar merita de fapt. De aceea, vă recomandăm să
apelați cu încredere la ajutorul somelierului pentru a vă îndruma spre un vin
bun și, în același timp, care se încadrează în bugetul dvs.
8. ,,Paharul
de vin se ține întotdeauna de picior”
Argumentul care stă în spatele acestei reguli este acela că ținând corpul
paharului în mână veți încălzi vinul și, astfel, acesta nu va mai avea același
gust. În realitate, este foarte puțin probabil ca aroma vinului pe care îl beți
să aibă de suferit de pe urma căldurii mâinilor dvs. În plus, respectarea
acestei reguli ar însemna să nu beți niciodată vin din pahar fără picior, o
experiență pe care nu ar trebui să și-o refuze nimeni.
9. ,,Vinul
se cumpără doar la sticlă”
Concepția potrivit căreia dacă vrei un vin bun, acesta trebuie să fie la
sticlă, este una depășită. Acum pot fi achiziționate vinuri bune și la cutie,
în cantitate mai mare. Practic, vinul este introdus într-o pungă vidată,
prevăzută cu robinet, și introdusă într-o cutie de carton. Avantajele acestei
metode sunt costurile mai mici, oxidarea redusă la minimum și mai puține emisii
de bioxid de carbon la transport.
10. ,,Trebuie să cunoști secretele vinului ca să îl poți
aprecia”
Acesta este un alt mit care intimidează potențialii consumatori. Dacă sunteți la începutul acestei călătorii în care vă doriți să creați o legătură cu vinul, vă sugerăm să nu vă concentrați asupra diverselor informații cum ar fi soiuri de struguri, regiuni viticole, etape din procesul de producție și altele, ci să acordați atenție gustului. Cea mai bună recomandare este să încercați cât mai multe vinuri diferite, pentru a vedea ce vă place și ce nu. De aceea, nu ar strica să participați la degustări de vinuri, în cadrul cărora veți fi asistați și veți putea afla tot ce vă interesează despre ce aveți în pahar.
După aceste precizări,
credem că a venit timpul ca alegerea unui vin să nu mai sperie pe nimeni. Faptul că nu ați
citit o întreagă enciclopedie despre vin înainte să ieșiți cu prietenii într-un
local nu trebuie să vă împiedice să vă bucurați de o experiență cu această
licoare, deoarece ea nu este doar pentru ,,cei aleși”, așa că vă invităm să răsfoiți selectia noastră de vinuri, care se mărește zi de zi.
2 Comentarii
1
1
1
1
Lasa un comentariu